Un minor în vârstă de 15 ani, aflat pe o trotinetă electrică, a fost lovit, sâmbătă, 25 aprilie, de un autoturism pe DJ 721, în comuna Gura Șuții din Dâmbovița.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Gura Șuții.
„Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 61 de ani, din comuna Nucet, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 721, în comuna Gura Șuții, ar fi acroșat o trotinetă electrică, condusă de un minor, în vârstă de 15 ani.
În urma evenimentului, minorul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
