Județul Prahova va fi inclus în traseul Turului României 2026, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din țară și una dintre cele mai importante din Europa de Sud-Est. Etapa a 4-a, pe traseul Brașov – Ploiești, se va încheia în municipiul Ploiești, după ce plutonul va traversa mai multe localități din județ.
Din articol
Anunțul a fost făcut la evenimentul oficial de lansare organizat la București, la care președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a participat alături de președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprînceană, precum și de reprezentanți ai organizatorilor, sportivi și parteneri ai competiției.
Start în premieră la Chișinău
Ediția din acest an, a 58-a din istoria competiției, aduce o premieră importantă: startul oficial va avea loc la Chișinău, iar prima etapă se va desfășura integral pe teritoriul Republicii Moldova.
Turul României 2026 va însuma peste 800 de kilometri, urmând să traverseze mai multe regiuni reprezentative ale țării.
Traseul din Prahova: de la munte la municipiul Ploiești
În județul Prahova, etapa programată în 12 septembrie 2026 va intra prin Pasul Bratocea și va traversa localitățile: Cheia – Măneciu – Izvoarele – Vălenii de Munte – Slănic – Vărbilău – Dumbrăvești – Plopeni – Păulești, urmând ca sosirea să aibă loc în municipiul Ploiești.
Pe lângă competiția profesionistă, Turul României va include și evenimente dedicate comunității.
Potrivit unui comunicat al CJ Prahova, în municipiul Ploiești vor fi organizate curse pentru copii și competiții pentru amatori, inițiative care încurajează practicarea ciclismului și apropierea publicului de acest sport.
