- Publicitate -

Elevi din Ploiești au adus bucurie copiilor din Vrancea, prin proiectul caritabil „Dăruind, vei dobândi!”

Pe 3 aprilie, Colegiul de Artă „Carmen Sylva” și Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din municipiul Ploiești au desfășurat proiectul de voluntariat „Dăruind, vei dobândi!”, inclus în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2026.

- Publicitate -

Aflată la a IV-a ediție, acțiunea a avut ca scop sprijinirea copiilor sărmani din localitatea Irești, județul Vrancea, la propunerea Asociației Sf. Ecaterina – „Cel ce dă lui își dă”, coordonată de preotul Miron Ionel.

Elevi, părinți și profesori din județele Prahova, Dâmbovița, Brașov și Vrancea, sensibilizați de nevoile familiilor din localitate, au donat în contul asociației suma de 13.000 de lei și au achiziționat produse în valoare de aproximativ 8.000 de lei.

- Publicitate -

Ajutoarele au fost împărțite celor 60 de copii prezenți în biserica parohiei, dar și familiilor aflate în dificultate, aducând un sprijin concret și un mesaj de solidaritate din partea comunității.

Deplasarea grupului de proiect în județul Vrancea a fost posibilă datorită parteneriatului cu Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești și cu Ansamblul „Doina Prahovei”, instituții care s-au implicat activ în susținerea acestei inițiative.

Coordonatorii proiectului
Prof. Cornea Alina, Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploiești
Prof. Breazu Daniela, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Ploiești
Director prof. Tocitu Florian, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Ploiești

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea medicului care a deschis KinoVet în Ploiești și salvează animale găsite pe stradă

Medicul veterinar Sebastian Degenaro a deschis clinica KinoVet din...

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -