Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a lansat acuzații grave la adresa senatorului Ninel Peia și a omului de afaceri Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea Plus.
Makaveli susține că retragerea sa din cursa pentru Primăria Capitalei nu a fost o decizie personală, ci rezultatul unei înțelegeri financiare în valoare de aproximativ 200.000 de euro. Potrivit acestuia, banii ar fi fost negociați între Maricel Păcuraru și Ninel Peia, pentru ca el să renunțe la candidatură în favoarea Ancăi Alexandrescu.
Influencerul afirmă că, din această sumă, el ar fi primit doar o parte minoră, în timp ce 30.000 de euro ar fi ajuns la senatorul Ninel Peia. Mai mult, Makaveli susține că i-ar fi dat personal această sumă lui Peia pentru a obține semnăturile necesare depunerii candidaturii.
În declarațiile sale publice, acesta vorbește și despre presiuni exercitate asupra sa pentru a se retrage din cursă, susținând că ar fi fost amenințat cu „probleme” și excluderea din spațiul public dacă nu acceptă înțelegerea. De asemenea, Makaveli afirmă că, în schimbul implicării sale, Ninel Peia ar fi negociat apariții timp de trei ani la Realitatea Plus.
Un alt aspect controversat invocat de Makaveli vizează semnăturile depuse pentru candidatură, despre care susține că ar fi fost falsificate, afirmând că a aflat ulterior acest lucru.
În replică, senatorul Ninel Peia respinge categoric toate acuzațiile, pe care le califică drept „false” și „o poveste de ficțiune”. Acesta susține că l-a ajutat pe Makaveli să se reintegreze social, oferindu-i un loc de muncă și sprijin juridic, și afirmă că decizia de retragere din cursă i-a aparținut exclusiv acestuia.
Peia mai spune că semnăturile pentru candidatură au fost strânse legal și pot fi dovedite prin probe, respingând acuzațiile privind eventuale falsuri.
Contextul acestui conflict este legat de candidatura lui Makaveli la Primăria Capitalei, depusă în noiembrie 2025, cu susținerea lui Ninel Peia. Ulterior, acesta s-a retras din competiție și a anunțat că o susține pe Anca Alexandrescu, în condițiile în care, potrivit unor sondaje, avea în jur de 5% intenție de vot.
Până în prezent, acuzațiile lansate în spațiul public nu au fost confirmate oficial de autorități, iar cazul nu a fost anunțat ca fiind în anchetă.

Asata este o făcătură marca Ghiță,in primul rand trebuia sa spună atunci nu acum cand se vede ca este un scandal intre România tv si Realitatea ,si in al doilea dc sa i dea bani ptr ca nici el nu avea mare procentaj