Ședință la CL Ploiești. Pe ordinea de zi subvenția la agentul termic, interzicerea jocurilor de noroc din Ploiești și demiterea vicelui Alexandru Săraru

- Publicitate -

Tânăr prins azi noapte de jandarmi cu droguri asupra lui în centrul Ploieștiului

Un tânăr în vârstă de 23 de ani este cercetat penal după ce, azi noapte, a fost prins cu droguri asupra lui în zona centrală a Ploieștiului, pe strada Emile Zola. La vederea unui echipaj al jandarmeriei mobile Ploiești, acesta s-a panicat și a luat-o la fugă. 

- Publicitate -

Jandarmii l-au prins după aproximativ 300 de metri și, după ce l-au controlat, oamenii legii au înțeles și de ce bărbatul a recurs la acest gest.

„Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești, aflat în misiune de patrulare în zona Halelor Centrale din municipiul Ploiești, a observat marți, 10 martie, în jurul miezului nopții, pe strada Emile Zola, un tânăr care manifesta un comportament suspect.

- Publicitate -

În momentul în care a sesizat apropierea jandarmilor, care intenționau să îl legitimeze, acesta a fugit de la locul respectiv. Colegii noștri au pornit imediat în urmărirea persoanei, reușind interceptarea acesteia la aproximativ 300 de metri de locul inițial.

Tânărul le-a declarat jandarmilor că a recurs la acest gest deoarece s-a speriat, afirmând că ar fi consumat substanțe interzise”, a transmis lt. Liliana Minculescu, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

În urma legitimării și a efectuării controlului corporal preventiv și al bagajelor, jandarmii au descoperit într-unul dintre buzunare o țigaretă confecționată artizanal, care conținea materie vegetală de culoare verde-oliv, cu miros înțepător.

- Publicitate -

De asemenea, substanțe similare au fost identificate într-un recipient din plastic, tip grinder, aflat într-o borsetă pe care tânărul o avea asupra sa.

În cauză au fost întocmite acte de sesizare penală, conform prevederilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Persoana în cauză, în vârstă de 23 de ani, precum și bunurile descoperite au fost predate organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum ar putea arăta Micul Trianon de la Florești după consolidarea ruinelor palatului

Reprezentanții Domeniului Cantacuzino de la Florești au anunțat, în...

Mihai Polițeanu cere demiterea viceprimarului AUR, Alexandru Săraru

Pe ordinea de zi a ședinței de marți, 30...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -