- Publicitate -

Când pot plăti persoanele cu handicap impozitul redus la Ploiești

Guvernul a aprobat reducerea impozitelor și taxei auto pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali. În evidențele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești figurează aproximativ 7.600 de persoane cu dizabilități, respectiv cu grad grav și accentuat.

- Publicitate -

Guvernul a decis reducerea diferențiată a impozitului pe clădiri și a taxei auto, în funcție de gradul de handicap.

„Conform noii reglementări care a apărut săptămâna trecută, avem reducere cu 25% a impozitului pe clădiri și pe autoturisme sub 2.000 cmc pentru persoanele posesoare de certificat de handicap, încadrate în grad de handicap accentuat, și 50% pentru clădiri și autoturisme sub 2.000 cmc pentru persoanele deținătoare ale certificatelor de încadrare în grad de handicap grav”, a explicat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești.

- Publicitate -

De ce plata începe după 10 martie

Persoanele cu dizabilități din Ploiești vor putea plăti impozitele locale cu noile reduceri aprobate de Guvern începând cu data de 10 martie.

„Trebuie să luăm la mână fiecare certificat pentru a vedea care persoană este încadrată în grad de handicap accentuat și care în grad grav. Nu putem face aceste lucrări peste noapte. Rugămintea este ca toate aceste persoane să vină să plătească impozitele și taxele începând cu data de 10 martie.

Dacă nu se poate după acea dată, atunci punctual vom rezolva problema fiecărei persoane. Vrem ca aceste persoane să beneficieze și de bonificația de 10% pentru achitarea integrală, cu anticipație, a impozitelor, dar, în același timp, nu vrem să le punem pe drumuri de mai multe ori pentru a-și achita taxele”, a mai precizat directorul SPFL Ploiești.

- Publicitate -

Persoanele care au achitat deja impozitele fără reducere pot solicita restituirea sumelor sau compensarea acestora cu obligațiile fiscale pentru anul viitor.

VIDEO – Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești despre plata impozitelor reduse pentru persoanele cu dizabilități

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -