Primăria Ploiești anunță că procedura de finanțare pentru achiziția a 20 de tramvaie noi va fi asigurată. Cât privește licitația pentru achiziția mijloacelor de transport aceasta se apropie de final.
Din articol
Primarul Mihai Polițeanu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Banca Europeană de Investiții a aprobat finanțarea în valoare de 36 de milioane de euro, reprezentând componenta rambursabilă a proiectului. În paralel, municipalitatea a obținut un grant nerambursabil de 9 milioane de euro de la Comisia Europeană.
„Ploieștiul va avea tramvaie noi. Ieri, Banca Europeană de Investiții ne-a confirmat că decizia de finanțare a fost luată în boardul instituției. În acest moment avem întreaga sumă necesară. Urmează procedura de contractare efectivă și semnarea contractului de finanțare”, a declarat Polițeanu.
Licitația, aproape de final
Potrivit edilului, administrația locală a lucrat simultan pe mai multe direcții pentru a reduce durata implementării proiectului.
„Am mers simultan pe mai multe planuri, tocmai pentru a nu desfășura lucrurile succesiv și a nu dura ani de zile. Timp de un an am avut negocieri și audituri cu Banca Europeană de Investiții.
Ieri a fost luată decizia ca instituția să asigure partea rambursabilă de 36 de milioane de euro. În același timp, am aplicat pentru un grant de 9 milioane de euro, finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană.
După cum știți, în urmă cu două luni s-a luat decizia la nivelul Comisiei Europene de a ne acorda suma respectivă, nerambursabilă”, a precizat primarul.
În paralel, a fost lansată licitația cu clauză suspensivă pentru achiziția tramvaielor. Procedura se află într-un stadiu avansat.
„Procedura este foarte avansată. Din informațiile primite de la colegii care se ocupă de achiziție, suntem aproape de finalul evaluării tehnice. Mai urmează deschiderea evaluării financiare. Nu va mai dura mult până vom avea un câștigător”, a declarat edilul.
Când vor ajunge noile tramvaie
Primarul estimează că desemnarea câștigătorului și semnarea tuturor documentelor de finanțare vor avea loc cel târziu la sfârșitul lunii mai.
„Estimăm că primul tramvai va sosi la începutul lunii ianuarie 2027. În teorie, este posibil chiar din decembrie, urmând ca până la sfârșitul anului viitor să avem întreaga flotă de tramvaie noi”, a mai spus Polițeanu, subliniind că proiectul a fost rezultatul unui efort de echipă extinsă.
Planuri pentru autobuze și troleibuze noi
Primarul Polițeanu a anunțat că municipalitatea are pregătit un caiet de sarcini pentru achiziția de autobuze noi, precum și pentru cumpărarea a opt troleibuze cu autonomie, destinate realizării legăturii pe traseul Gara de Sud – Gara de Vest.
Acestea vor putea circula și pe porțiuni fără rețea de contact, facilitând conectivitatea între cele două zone importante ale orașului și modernizarea suplimentară a transportului public local.

Se imprumuta la greu bravoooo pai cine sa acceseze fonduri europene ca sunt numai pile angajate.
Tramvaiele noi rămân un vis: mandatul actualului edil se va scurge și el nu va reuși să termine lucrările de pe strada Laboratorului, drumul dintre gări, scoaterea șinelor de pe strada Mihai Bravu, regenerarea centrului și nici mult promisa sistematizare a parcărilor de reședință. 🙏
Va rămâne cunoscut doar ca primarul care a organizat bâlciul de sub castani.🤡
Reclamati la Politia Locala pe toti parcati pe trotuare, in parc, cu foto ca proba, pentru ca vor veni sa-i observe, sa-amendeze si trebuie sa-si plateasca amenda ca altfel isi vor puerde permisul.
Haideti sa disciplinam bombardierii care parcheaza pe oriunde.