Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus, ieri, în executare șase mandate de percheziție la sediul primăriei din comuna Chiuza din Bistrița Năsăud. Mai mulţi angajaţi sunt suspectaţi într-un dosar penal privind fraudarea ajutoarelor pentru încălzire.
Șase angajaţi ai primăriei au întocmit mai multe dosare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire folosind acte false, iar banii ajungeau, ulterior, în buzunarele lor.
„Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna octombrie 2024, în cadrul instituției publice vizate, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat format din liderul grupului și alte cinci persoane, toți angajați ai acesteia.
Astfel, în perioada octombrie 2024-ianuarie 2026, în contextul acordării unor ajutoare pentru încălzire, persoanele vizate de comiterea faptelor ar fi falsificat înscrisuri, în baza cărora ar fi solicitat ulterior sume de bani în numele unor persoane îndreptățite sau nu să le primească, dar care nu ar fi formulat astfel de cereri.
Ulterior, pe statele de plată, membrii grupului ar fi contrafăcut semnăturile persoanelor care apăreau ca fiind solicitante și și-ar fi însușit diverse sume de bani”, a anunțat IGPR.
Astfel, sumele achitate către instituție, în perioada 2024-2026, sunt în cuantum total de 279.560 de lei, urmând a fi stabilit prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor.

😆😆
Intreb pentru un prieten:
Daca faptele „senzationale” de furt, de coruptie sunt prezentate ca mari realizari in lupta anticoruptie cum ar arata stirile despre Presedinti de CJ, Primari, Directori de Companii Nationale care semneaza „grele” contracte de achizitii publice?