- Publicitate -

Filmul tragediei feroviare din Spania. Un român printre răniți

Un accident feroviar grav a avut loc duminică seara, 18 ianuarie 2026, în sudul Spaniei, în apropiere de localitatea Adamuz, provincia Córdoba, unde două trenuri de mare viteză au intrat în coliziune.

- Publicitate -

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu noi precizări cu privire la accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei.

Astfel, potrivit MAE, autorităţile spaniole au confirmat prezenţa a doi cetăţeni români printre persoanele afectate, acestea fiind rănite uşor.

- Publicitate -

„Reprezentanţii Consulatului General al României la Sevilla au comunicat telefonic cu cele două persoane de cetăţenie română, acestea confirmând că se află în afara oricărui pericol.

La nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară legate de acest accident”, a precizat MAE.

Știre inițială

- Publicitate -

Cea mai recentă actualizare oficială indică faptul că cel puțin 39 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 150 au fost rănite, dintre care 24 în stare gravă. Operațiunile de salvare continuă, iar autoritățile avertizează că bilanțul victimelor ar putea crește pe măsură ce accesul la zonele greu avariate rămâne dificil.

Cum s-a produs accidentul

Coliziunea s-a produs în jurul orei 19:39 (ora locală), când un tren de mare viteză operat de compania privată Iryo, care circula pe ruta Málaga–Madrid, a deraiat. Vagoanele din partea din spate au fost aruncate pe linia vecină unde circula un tren Renfe Alvia spre Huelva, lovindu-se frontal și provocând deraierea ambelor garnituri.

Ministerul spaniol al Transporturilor a descris incidentul ca fiind „extrem de ciudat”, având în vedere că a avut loc pe o porțiune de linie ferată recent renovată și într-o zonă fără curbe periculoase, iar trenurile implicate erau relativ noi și utilizate în mod regulat. Cauzele exacte rămân momentan în curs de investigare.

- Publicitate -

Un român printre răniți

Până în prezent, un cetățean român a fost confirmat ca fiind printre victime, fiind rănit ușor. Potrivit reprezentanților MAE, bărbatul a fost deja externat din spital, iar starea sa de sănătate este bună.

Autoritățile române rămân în contact cu acesta și sunt pregătite să ofere asistență consulară dacă va fi necesar.

Ce spun martorii

Santiago, în vârstă de 44 de ani, din Huelva, a fost unul dintre pasagerii care au încercat să ajute imediat după coliziune. „A fost o frână bruscă. Trenul s-a mișcat dintr-o parte în alta și apoi s-a oprit. Când am coborât, am văzut o persoană moartă.

- Publicitate -

Am încercat să ajungem la vagonul unu, dar era un morman de fiare. Oamenii strigau după ajutor. A trebuit să mutăm cadavre, să împingem morții ca să ajungem la cei care încă erau prinși. Era aproape imposibil”, potrivit observatornews.ro.

María Vidal, în vârstă de 32 de ani, se afla în vagonul patru. „A fost ca un cutremur. Totul a vibrat. Apoi a fost o frânare bruscă și s-a stins lumina. Ne-au spus să nu ne mișcăm. Am stat înăuntru aproximativ 40 de minute. Când am ieșit, vedeam ambulanțele plecând cu răniți și morți. Sunt în stare de șoc. Am avut noroc să trăiesc. Am auzit țipete îngrozitoare”.

Ulterior, pasagerii au fost transportați la pavilionul sportiv din Adamuz, unde au primit asistență medicală și sprijin psihologic. Șeful pompierilor din Córdoba, Paco Carmona, a explicat la TVE că accesul la vagoanele afectate a fost extrem de dificil.

- Publicitate -

„Am găsit răni de toate tipurile: tăieturi, contuzii, fracturi deschise. Vagoanele sunt complet răsucite, un adevărat labirint de fier, scaune și resturi. A fost foarte greu să ajungem la victime”. Primarul din Adamuz, Rafael Moreno (PSOE), primul ajuns la locul accidentului, descrie un peisaj macabru. „Am văzut un cadavru secționat, aruncat la câțiva metri. Un om făcut zdrențe. Era noapte, nu era lumină. A fost ceva de neimaginat”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea medicului care a deschis KinoVet în Ploiești și salvează animale găsite pe stradă

Medicul veterinar Sebastian Degenaro a deschis clinica KinoVet din...

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -