- Publicitate -

Ancheta privind dezastrul ecologic din Mimiu a ajuns ”pasivă”

Acum șapte ani, mai precis pe 11 noiembrie 2018, a luat foc un depozit ilegal de deșeuri periculoase, inclusiv medicale, din cartierul ploieștean Mimiu. În tot acest timp, anchetatorii nu au reușit să identifice vinovații pentru un dezastru ecologic uriaș.

- Publicitate -

În total au ars peste 5000 de tone de reziduuri pe o suprafață de 7000 de metri pătrați. Pompierii au reușit să stingă focarele după patru zile, timp în care, în atmosferă, au fost eliberate noxe periculoase pentru sănătatea populației avertizate prin mesaje Ro Alert.

Din 2018 și până acum, organele de anchetă nu au identificat vinovați, deși un incendiu tras la indigo, în același loc, s-a produs și anul trecut!

- Publicitate -

Potrivit unui răspuns al IPJ Prahova, ”în prezent, cu avizul procurorului supraveghetor, cauza penală se află în evidența pasivă, urmând ca efectuarea activităților de urmărire penală să fie reluată atunci când vor fi obținute noi elemente de natură să contribuie în mod semnificativ la soluționarea cauzei”.

Acest subiect a fost dezbătut și în podcastul Observatorul Prahovean LIVE de joi, 18 decembrie, de jurnaliștii Marius Nica,  Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae.

Celelalte teme abordate au fost cum parlamentarii prahoveni primesc bani de chirie și navetă, dar și condamnarea definitivă a primarului din Ciorani.

- Publicitate -

Înregistrarea emisiunii poate fi urmărită aici:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

În pragul crizei: mii de elevi din Prahova riscă să rămână fără transport gratuit la școală

O situație de criză se profilează în asigurarea transportului...

Bătaie în mall-ul Afi Ploiești. Un agent de pază a ajuns la spital

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -