- Publicitate -

Cum arată prima creșă construită în Plopeni

Astăzi a fost inaugurată oficial prima creșă construită în Plopeni după 1989. Investiția, în valoare de 4,7 milioane de lei, a fost realizată din fonduri europene.

- Publicitate -

În primă fază, capacitatea creșei este de 11 locuri, însă aceasta ar putea fi mărită în viitor.

Prezentă la eveniment, Ilona Rizea, inspector șef al Inspectoratului Școlar Prahova, a declarat: ”Creșa este o investiție foarte importantă pentru Plopeni. Apreciem efortul de a construi din partea autorităților locale, mai ales dorința primarului Niță de a schimba în bine orașul, dar și sprijinul comunității. Este nevoie de o colaborare între școală, părinți și primărie”.

- Publicitate -

La rândul său, primarul orașului Plopeni, Dragoș Niță a transmis: ”Acest vis a început în 2015, când am demarat acest proiect. Deși creșa a fost finalizată în 2023, am trecut prin furcile caudine ale birocrației ca să devină funcțională. În sfârșit, am reușit anul acesta să putem angaja personal și să primim copiii, iar pe viitor vom mări capacitatea unității pentru a veni în întâmpinarea familiilor tinere”.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -