- Publicitate -

Conducerea SALROM a fost demisă

Ministerul Economiei a anunțat marți seară că a fost demisă conducerea Salrom. Acesta a precizat că „în locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști pe care i-am selectat pentru mandate temporare”.

- Publicitate -

Principalul reproș adus de oficialul guvernamental este modul în care a fost gestionat dezastrul de la Salina Praid.

„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea Salrom a fost demisă. S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa celor care cred că resursele statului român sunt moştenire personală! Oricâte şmecherii ar încerca cei care s-au obişnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!”, a scris Miruţă, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

- Publicitate -

„La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, a mai afirmat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Ce susține conducerea demisă

Salrom a transmis, în urma concluziilor publicate de Corpul de Control al premierului după verificările în urma dezastrului de la Salina Praid, că în ultimii trei ani au fost alocate toate sumele necesare protejării zăcământului, a spaţiilor subterane şi a echipamentelor utilizate, conform programelor anuale de investiţii.

Conducerea societăţii de stat (cea demisă marți) a spus că ea consideră drept „denigratoare şi nefondate” afirmaţiile ministrului Radu Miruţă, care îi solicitase demisia în mod repetat şi a a acţionat-o în instanţă.

- Publicitate -

„Obligativitatea închiderii minelor vechi prin impermeabilizare, betonare sau alte metode revine, fără echivoc, MEDAT prin alocarea de fonduri de la buget. Se pare că domnul ministru se dă în judecată singur pentru inacţiunea ministerului pe care îl conduce”, a precizat Salrom, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Radu Miruţă a anunțat, după publicarea raportului privind dezastrul de la Praid, că a cerut conducerii Salrom să-şi dea demisia de onoare, dar aceasta a refuzat. Ministrul mai spunea că a cerut convocarea unei şedinţe, iar conducerea a refuzat, motiv pentru care a acţionat-o în instanţă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -