Pavel Adrian, un pompier din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi, a fost decorat în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru intervenția promptă din data de 16 iulie 2025, când, aflat în timpul liber, a intervenit în cazul unui incendiu izbucnit la o locuință din oraș.
Datorită curajului și devotamentului său, viața a trei persoane a fost salvată.
„Fără a ezita, acesta a acționat imediat pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol și pentru limitarea propagării flăcărilor, până la sosirea echipajelor de intervenție.
Acțiunea sa dovedește încă o dată că meseria de pompier nu se oprește odată cu terminarea programului.
Curajul, responsabilitatea și spiritul de solidaritate rămân trăsături definitorii ale acestor oameni care aleg, zi de zi, să fie aproape de cei aflați în nevoie”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
La momentul respectiv, incendiul s-a manifestat în interiorul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, la mobilier și aparate electrocasnice.
Trei persoane au fost rănite, suferind arsuri, însă viața acestora a fost salvată.
