Ploieștiul va avea Târg de Crăciun. După experiența de anul trecut, municipalitatea a anunțat că au fost inițiate primele discuții pentru viitorul Târg de Crăciun, dar și pentru iluminatul ornamental.
Primele discuții privind organizarea Târgului de Crăciun, din acest an, de la Ploiești, au avut loc, fiind estimat și un buget necesar.
„Noi estimăm ca să ne iasă mai frumos, mai organizat din punct de vedere al siguranței, mai bine din punct de vedere al patinoarului, pentru că nu a fost cel mai frumos anul trecut, undeva pe la 50.000 de euro”, a precizat Mihai Polițeanu (independent), primarul Ploieștiului.
Târgul de Crăciun va fi organizat, potrivit primelor date, tot în zona centrală a Ploieștiului. Primarul Ploieștiului a susținut că au fost inițiate discuții cu Luxten, cu RASP și SGU pentru iluminatul ornamental al Ploieștiului.
Reamintim faptul că, anul trecut, evenimentele de sărbători au stat sub semnul „Republicii lui Moș Crăciun”. Nu au lipsit concertele, spectacolul cu drone, centrul de atracție fiind o imensă roată panoramică.

Uite domne, ca ma declar multumit, -cand este cazul- asupra actiunilor initiate de edil. Corect, comparand cu ultimii ani Targul de Craciun a fost de departe cel mai atractiv, in special pentru micutii care au avut o gramada de alternative de distractii pe care sa le incerce. Si sunt convins ca a invatat din organizarea celui de anul trecut pentru care nu a avut suficient timp, in asa fel incat cel de anul acesta sa iasa si mai bine. Doar sa nu se repete retorica ca voi lasa Targul de Craciun din Craiova sau Sibiu, pt cel din Ploiesti, sa revenim putin cu picioarele pe pamant.
Nu am inteles. Nu il facem tot pe bulevard ca sa inviem orasul mort?
Ba da, George, mai exact la tine in casa o sa tinem targul de Craciun. Am inteles “ironia” din mesaj doar ca nu si avea rostul..
După târgul de Crăciun se va gândi la cel de Paște. Uite așa ne prinde 2028 cu realizărili mărețe. Mai lucrăm și noi domnule primar? Numai bâlciuri, numai sărbători?
Nu se face tot pe Bulevard, sa avem circoteca de iarna la Ploiești.