DJ102 a fost blocat seara trecută în Prahova, la Plopeni Sat, cu scaune. Gestul iresponsabil este sancționat penal de legislație, fiind considerat un pericol major pe drumurile publice. Imaginile cu drumul blocat cu scaune au ajuns la poliție, în scurt timp fiind identificate 4 persoane implicate, care vor fi audiate.
Precizările IPJ Prahova: ”Având în vedere apariția în spațiul public a informării „DJ102 blocat seara trecută în Prahova, la Plopeni Sat, cu scaune”, Compartimentul de Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Poliția Orașului Plopeni s-a sesizat din oficiu și a dispus declanșarea cercetărilor pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs evenimentul relatat.
În exercitarea atribuțiilor conferite de lege și cu celeritatea impusă de împrejurările sesizării, polițiștii desfășoară activități investigative complexe, care includ analizarea tuturor circumstanțelor în care a avut loc blocarea drumului.
În urma verificării imaginilor surprinse de sistemele de supraveghere video din zona afectată au fost identificate persoanele bănuite de implicare în producerea evenimentului. Acestea urmează a fi audiate, în vederea stabilirii rolului și responsabilității fiecăreia, precum și pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de împrejurările producerii faptei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova reafirmă determinarea fermă de a acționa prin toate mijloacele legale pentru restabilirea ordinii de drept și protejarea siguranței participanților la trafic, subliniind că nicio manifestare care aduce atingere drepturilor cetățenilor și bunei desfășurări a circulației rutiere nu va rămâne nesancționată.”