- Publicitate -

Zeci de elevi prahoveni, admiși la liceu fără Evaluare Națională

41 de elevi prahoveni au intrat la liceu fără să suțină examenul cde Evaluare Națională. Sunt absolvenți ai claselor a VIII-a, repartizați pe locurile rămase libere la anumite licee, dar și colegii din Prahova. Majoritatea tinerilor care au depus cerere la Inspectoratul Școlar Județean pentru încadrarea la un liceu sau școală profesională provin din familii dezorganizate.

Potrivit metodologiei, aceștia pot urma cursurile învățământului liceal, chiar dacă, în luna iulie, nu s-au prezentat la cele două probe ale Evaluării Naționale, cea la limba și literatura română și cea la matematică. Asta deoarece, în România, învățământul obligatoriu este de 10 clase.

- Publicitate -

Cei 41 de absolvenți de gimnaziu au „prins” locuri la Liceul „Carol I” din Plopeni, Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” din Câmpina, Colegiul„ Ion Kalinderu” din Bușteni, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Ploiești, Liceul Tehnologic „1 Mai”, tot din Ploiești, Liceul Teoretic din Azuga, Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești, Liceul „Simion Stolnicu” din Comarnic sau Liceul Teoretic din comuna Filipeștii de Pădure.

Citește și: S-au afișat rezultatele după contestații la Evaluarea Națională

Specializările unde absolvenții fără examende Evaluare Națională au fost încadrați sunt folologie, științele naturii, mecanică, industrie alimentară, turism și alimentație, protecția mediului, electronică automatizări, ori estetica și igiena corpului omenesc.

- Publicitate -

Potrivit ISJPH, cei 41 de absolvenți ai clasei a VIII-a au depus, după repartizarea computerizată, o cerere la sediul Inspectoratului, prin care și-au manifestat dorința de a urma cursurile învățământului liceal, în funcție de locurile rămase vacante.

Citește și: 85,84%, rata de promovare, în Prahova, după Evaluarea Națională

„În general vorbim despre copii proveniți din medii defavorizate, care au părinții plecați la muncă în străinătate, motiv pentru care examenul a fost neglijat, ori care chiar ei au fost plecați în iulie cu părinții în afara țării, motiv pentru care nu au susținut Evaluarea Națională. Și-au arătat acum dorința de a nu se opri la opt clase, pentru că învățământul obligatoriu este de zece clase, așa că au prins locuri la școlile unde nu s-au completat clasele”, au transmis reprezentanții ISJPH.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Un bijutier din Ploiești ține vie o meserie rară de peste 30 de ani

Pe bijutierul Mihail Haraba (53 de ani) îl găsiți...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -