Polițiștii l-au prins pe piromanul care a incendiat, noaptea trecută, două autoturisme parcate pe strada Sergent Erou Mateescu Gheorghe.
UPDATE: Suspectul a fost arestat preventiv.
Un apel la 112 a anunțat noaptea trecută, în jurul orelor 01.00, izbucnirea unui incendiu la două mașini de pe strada Sergent Erou Mateescu Gheorghe din Ploiești
La fața locului s-au deplasat de urgență atât polițiști, cât și echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
Detalii și VIDEO aici: Momentul incendierii celor două mașini din Ploiești [VIDEO]
Incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime omenești, mașinile fiind daună totală.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că incendiul ar fi fost provocat intenționat de către o persoană aflată în zona respectivă.
”Ca urmare a măsurilor operative întreprinse cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Ploiești, care a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri.
În urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive corespunzătoare” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Polițiștii au deschis un doar penal pentru infracțiunea de distrugere.
Suspectul le-ar fi declarat anchetatorilor că a comis acest gest pe fondul consumului de alcool și din cauza unei supărări de ordin personal, fiind exclusă ipoteza unei răzbunări.
