L-a inspirat să aleagă meseria de pompier, i-a fost erou în copilărie, iar acum descoperă tainele unei profesii pe cât de nobile, pe atât de complexe și presărate cu provocări. „Am ales cariera tatălui meu, de pompier. Şi muncesc pentru asta”, spune Daniel, elev al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Daniel se află în stagiul de practică la Detașamentul 2 de Pompieri Ploiești, unde are privilegiul de a învăța de la propriul tată, plutonierul adjutant șef George Grigore, pompier cu ani de experiență și cu sute de intervenții la activ.
Chiar din prima tură de practică, Daniel și tatăl său au participat împreună la o intervenție pentru stingerea unui incendiu, un moment care, cu siguranță, a trezit în inimile lor emoții greu de descris în cuvinte și mândria de a fi împreună pe același drum, cu același scop: siguranța semenilor.
„Povestea lor este o lecție despre puterea exemplului, despre pasiunea transmisă din tată în fiu și despre frumusețea de a construi viitorul alături de cei dragi. Pentru Daniel este începutul unui drum plin de curaj și responsabilitate, iar pentru tatăl său confirmarea că valorile cultivate în familie vor dăinui.
Îi felicităm pe cei care aleg să fie salvatori și privim cu admirație spre generațiile care vin din urmă, hotărâte să ducă mai departe această misiune nobilă”, spun reprezentanții ISU Prahova.
