- Publicitate -

Cum suferă industria HoReCa din cauza poverilor fiscale

HoReCa este una dintre industriile cele mai afectate de măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan pentru redresarea economiei românești. Astfel, pe lângă tăierea voucherelor de vacanță, antreprenorii din HoReCa vor avea de suportat efectele măsurilor fiscale de austeritate care îi vor face pe mulți români să taie din cheltuielile neesențiale. Și primele pe această listă, vor fi „vacanțele”, sunt de părere mai mulți antreprenori.

2025, un an atipic pentru industria HoReCa

Există o foarte mare reticență în piață, cel puțin din perspectiva instabilității politice. Adică, anul acesta a fost unul destul de atipic. Am mers oarecum bine, ianuarie și februarie, apoi martie, aprilie și mai – jale. După care constat că oamenii țin de bani. Și noi, în industria ospitalității, suntem primii tăiați de pe listă”, spune un antreprenor, care are o pensiune turistică în Prahova.

- Publicitate -

Răzvan Târziu, proprietarul Cabanei Izvoarele Doftanei, este și el de părere că anul 2025 nu este unul benefic pentru industria ospitalității. „Prin măsurile guvernului, industria HoReCa are de suferit, în special turismul din categoria pensiunilor”, este de părere acesta. „Începutul de an a fost dezastruos, cel mai prost început de an de la pandemie până la zi”, afirmă cu tărie antreprenorul.

Pentru că, la început, scăderea numărului de turiști nu a avut nicio explicație logică, au fost unii proprietari de pensiuni care au crezut că trebuie să renoveze.

- Publicitate -

Citește și: Impactul noilor măsuri fiscale asupra micilor antreprenori

Când am văzut că nu mai sună telefonul (pentru rezervări – n.r.), m-am gândit să renovez, că ăsta o fi motivul. Și am băgat câteva mii de euro, am schimbat mobilier, parchet, draperii, televizoare. Am refăcut tot, exceptând băile, care erau ok. Nu a fost acesta motivul, deci clar măsurile luate nu duc într-o direcție bună”, a povestit, pentru Observatorul Prahovean, Marius Pleșa, proprietarul Vilei Karina, de pe Valea Doftanei.

vila karina valea doftanei
Vila Karina din Valea Doftanei

Nu știu cum va fi de aici încolo dar, oricum, nu sunt perspective prea bune. Eu acum lucrez în particular ca să completez veniturile, ca să ne descurcăm la nivelul anului trecut. (…) Sunt curios cum se va finaliza anul acesta pentru că, din punctul meu de vedere, a fost cel mai slab an din ultimii șapte – opt. Și nu mă așteptam la chestia asta…

Este primul an când mă folosesc de banii băncii. Am fost oarecum nevoit să iau o linie de credit pentru că nu făceam față costurilor”, a mai povestit acesta.

- Publicitate -

Antreprenorii din turism spun că nu vor crește prețurile

Deși se descurcă deja greu, majoritatea antreprenorilor din turism spun însă că nu vor crește prețurile. Chiar dacă asta înseamnă să nu mai aibă profit deloc. Își dau seama că, dacă ar crește prețurile pentru a-și diminua pierderile, și-ar pierde și bruma de clienți care mai există.

Nu avem cum să mai creștem prețurile pentru că distrugem absolut orice. În momentul în care turiștilor le scad veniturile și tu vii cu creșteri de prețuri, nu ajută la nimic. Distrugi și ultima șansă ca să mai ai ceva turiști”, este de părere Marius Pleșa.

Nu știu dacă o să mai existe profit anul acesta. Odată, pentru că a scăzut numărul celor care rezervau. În al doilea rând ne-au crescut nouă costurile la tot ce înseamnă servicii externalizate: spălătorie, călcătorie, partea de menaj, de curățenie… Totul s-a scumpit, și suntem forțați, oarecum, să ținem prețurile la același nivel, dacă nu chiar să ne ducem în jos cu ele”, mai explică antreprenorul.

- Publicitate -

Eliminarea voucherelor de vacanță, o mare problemă

Odată cu tăierea voucherelor de vacanță și, probabil, de la 1 august tăierile de salarii ale sectorului bugetar, impactul va fi și mai dur. „Mare parte din clientela noastră era din acest segment…”, mărturisesc antreprenorii din turism.

Ca idee, anul trecut (2024 – n.r.) ponderea cardurilor de vacanță a fost undeva la 60% din cifra de afaceri. Acum e destul de ciudat. Ca idee, noi, în perioada aceasta, nu aveam niciodată liber și acum încă sunt goluri”, spune Marius Pleșa.

Prin eliminarea voucherelor de vacanță, din punctul meu de vedere, au gafat grav (guvernanții – n.r.). De ce? Pentru că un turist, care venea cu vouchere de vacanță, cheltuia, pe lângă suma pe care o dădea pe cazare cu cardul de vacanță, mai cheltuia și pe mâncare, și pe motorină… Adică la stat se întorceau mult mai mulți bani”, detaliază antreprenorul.

- Publicitate -

Și la Cabana Izvoarele Doftanei situația este similară. „Cererea pentru cazări s-a diminuat prin tăierea tichetelor de vacanță”, spune Răzvan Târziu.

pastravarie izvoarele doftanei

Estimările antreprenorilor din turism, pentru anul 2025, sunt sumbre. Ei se așteaptă, în acest an, la venituri undeva la jumătate față de nivelul veniturilor din 2024.

Incertitudinea politică a influențat industria HoReCa

Toată incertitudinea politică s-a transpus în piață în secunda doi. Oamenii sunt mult mai reticenți în a cheltui, sunt de părere proprietarii de pensiuni, care văd, zi de zi acest lucru, în gradul de ocupare al unităților lor de cazare.

- Publicitate -

Mai sunt rezervări, mai sunt teambuilding-uri, vin… așa ne-am scos anul acesta, dar ca număr de turiști mic. Ca idee, la Hanul Doftana am ajuns să funcționăm ca în timpul anului, în condițiile în care noi, 15 iulie – 15 august nu aveam nimic liber. Acum am ajuns să avem doar în weekenduri turiști. În cursul săptămânii doar răzleț… o cameră, două, trei… E ciudat. Piața e ciudată…”, spune proprietarul Hanului Doftana din Trăisteni.

Creșterea TVA-ului afectează, bineînțeles, și industria ospitalieră din România. Dar, cu toate acestea, antreprenorii spun că impactul pe care îl va avea, nu va fi semnificativ „TVA crescut încă nu pot spune ce impact va aduce, e devreme. Preconizez că nu va avea un impact semnificativ, fiind vorba de creștere de 2%”, spune Răzvan Târziu.

Pentru că oamenii nu știu exact ce va urma, și pentru că își doresc să „țină de bani”, primele cheltuieli pe care le scot de pe listă sunt cele cu vacanțele. Și, atunci, proprietarii unor astfel de businessuri au mult de suferit.

- Publicitate -

Ce șanse are industria HoReCa să supraviețuiască

Nu doar măsurile fiscale în vigoare de la 1 august 2025 și eliminarea voucherelor de vacanță afectează industria HoReCa din România. Înainte de acestea, o serie de reglementări legislative au venit și au împovărat micii antreprenori din turism.

Dacă până acum doi ani de zile aveam un procent de impozitare de mai mic, și nu eram obligat să am un angajat. De anul trecut s-a schimbat regula jocului. Adică sunt obligat să plătesc taxe la stat la nivelul salariului minim și să scot salariul, ori al meu, ori al soției, din firmă.

Până acum munceam noi, și noi munceam oarecum gratis, că era business-ul nostru și de acolo se susțineau multe chestii. Iar acum se duc la stat destul de mulți bani pe lună. Undeva la 1.000 – 1.000 și ceva de euro pleacă spre bugetul de stat”, spune Marius Pleșa, care are o proprietate cu șase camere, în Valea Doftanei.

- Publicitate -

Antreprenorul spune că, într-un fel, a ajuns aproape la capătul puterilor. „Nu știu cum va fi, cert este că m-am gândit foarte bine și am analizat situația (…). Am ajuns la concluzia că parcă mi-aș dori să mi se facă dor de România”, spune el resemnat.

Citește și: Care este prețul pâinii după scumpirile de la 1 august

Nici Răzvan Târziu nu crede că perioada următoare va fi una ușoară. „Vor supraviețui numai cei ce se vor diferenția în piață prin calitate. Este destul de saturată piața și paleta de clienți se reduce semnificativ. Atragerea clienților va fi o provocare în viitorul apropiat. Se va renunța la cheltuielile cu investițiile în următoarea perioadă și se va încerca acumularea de capital pentru „zile negre”, spune proprietarul Cabanei Izvoarele Doftanei.

După ce și proprietarii de afaceri de la malul mării au venit și au susținut că anul 2025 reprezintă unul foarte slab pentru industria ospitalității de acolo, iată că și hotelierii de la munte se raliază părerii acestora.

Perioada următoare va fi, cu siguranță, una dificilă pentru industria HoReCa din România. Deși sunt unii români care, acum, se bucură de problemele pe care aceasta le întâmpină pentru că, spun ei, „nu le mai ajungea”, în viitor este posibil ca, tocmai aceștia, dorind să meargă undeva la relaxare, să se trezească că nu mai au unde pentru că businessurile din acest domeniu își închid porțile rând pe rând.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Din punctul meu de vedere HoReCa isi merita soarta ,numai pentru serviciile oferite ,pentru aroganta cu care te trateaza .In unele locatii nu se elibereaza bonuri fiscale .Si atunci ………….nu isi merita soarta ?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea medicului care a deschis KinoVet în Ploiești și salvează animale găsite pe stradă

Medicul veterinar Sebastian Degenaro a deschis clinica KinoVet din...

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -