Primăria Ploiești a achiziționat 22 de autobuze electrice SOR EBN 9,5. Primele cinci autobuze electrice ar urma să intre în circulație pe traseele 35 și 35 barat.
Cele 22 de autobuze nepoluante au fost achiziționate de Primăria Ploiești, prin PNRR, în baza unui parteneriat încheiat cu Primăria Ariceștii Rahtivani.
Noile autobuze nepoluante au fost înscrise în circulație și au fost transmise, prin hotărâre de Consiliu Local, la SC Transport Călători Express (TCE).
Pe ce trasee vor circula primele autobuze noi
Primele cinci autobuze electrice noi ar urma să circule, experimental, pe două trasee din municipiul Ploiești.
„Primele cinci autobuze electrice noi vor circula pe traseele 35 și 35 barat, în paralel cu celelalte autobuze de pe această rută”, ne-a declarat Călin Zaharia, directorul general al TCE Ploiești.
Investiție de 62,9 de milioane lei
Investiția totală s-a cifrat la peste 62,9 milioane de lei. Proiectul a inclus achiziționarea celor 22 de autobuze electrice, dar și a 22 de stații de încărcare lentă și a opt stații de încărcare rapidă.
Fiind vorba de un proiect derulat în parteneriat, încă de la început s-a vorbit despre faptul că șase – opt autobuze vor circula pe ruta Ploiești și Aricești Rahtivani.
Autobuzele SOR EBN 9.5 au o capacitate de transport de 66 de călători (cumulat pe scaune și în picioare) plus șofer, fiind prevăzute și cu spațiu special pentru personele cu dizabilități.
Autobuzele sunt dotate cu aer condiționat, sistem de supraveghere video, sistem kneeling, dar și afișaj informativ.
Mijloacele de transport sunt dotate, totodată, cu o motorizare de 120 kW, dar și cu un pachet de acumulatori de 276 kWh, fapt ce permite ca mijlocul de transport să aibă autonomie pe întreg traseul.
Pentru a nu fi martor la noi poze de publicitate pe pagina actualului primar, mentionez ca acest program de achizitie a celor 22 autobuze, s-a initiat in 2022. Sper ca.nu isi va asuma si aceasta achizitie care este in parteneriat cu comuna Aricestii Rahtivani – conditie impusa de UE pt a accesa fonduri PNRR. As avea totusi o intrebare? Cum stam cu montarea statiilor de incarcare, in conditiile in care se stia ca aceste autobuze vor veni intr-un final.