- Publicitate -

Regal de Teatru, la Câmpina, în memoria lui Eusebiu Ștefănescu

Câmpina se pregătește de un eveniment cultural de excepție, organizat  în memoria îndrăgitului actor Eusebiu Ștefănescu, născut în acest oraș pe care l-a iubit nespus. Festivalul de Teatru care poartă numele celui care a fost  actor, poet, scriitor, teoretician și practician al artei vorbirii și al artei scenice își va deschide porțile pe 4 și 5 iulie.

Vara aceasta, Câmpina își adună energiile și inimile în jurul unei mari iubiri: teatrul. Între 4 și 6 iulie 2025, orașul devine scenă și sărbătoare pentru prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Eusebiu Ștefănescu”. Este, de fapt, reverență închinată memoriei actorului care a dăruit cuvântului o noblețe rară și sufletului spectatorilor – lumină.

- Publicitate -

Citește și: Republica de sub castani la Ploiești. Programul spectacolelor

Evenimentul, aflat la prima ediție, este onorat de prezența unui juriu de excepție, alcătuit din personalități marcante ale teatrului și culturii românești:

Ionuț Ștefănescu, solist al Filarmonicii ”George Enescu”. Fiul maestrului Eusebiu Ștefănescu va fi prezent ca invitat de onoare și ca purtător al unei moșteniri artistice care continuă să inspire. Prin prezența sa, festivalul capătă nu doar valoare simbolică, ci și profunzime umană.

- Publicitate -

Octavian Strunilă, actor, regizor și dramaturg dinamic, reprezentant al noii generații care îmbină tradiția cu modernitatea. Prin creativitatea și pasiunea sa, Octavian Strunilă aduce o perspectivă actuală asupra artei teatrale, mereu în căutare de adevăr și emoție.

Viorica Vatamanu, conferențiar universitar doctor în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București și actriță cu har. Viorica Vatamanu este cea care șlefuiește vocile viitorului și păstrează vie tradiția rostirii autentice. În mâinile sale, cuvintele devin poezie vie.

Virgil Ogășanu, un nume de referință în teatrul și filmul românesc. Cu o voce care a cucerit generații, o prezență scenică impunătoare și o carieră de peste 60 de ani, maestrul Ogășanu vine la Câmpina ca un simbol al excelenței actoricești și al iubirii pentru scenă.

- Publicitate -

Prin ochii acestui juriu, fiecare gest scenic, fiecare replică rostită, fiecare emoție transmisă va fi evaluată cu rigoare, empatie și respect. Acești oameni binecuvântează scena cu privirea lor formată și cu inima lor deschisă.

Festivalul de Teatru „Eusebiu Ștefănescu” este o punte între generații, o întâlnire a valorilor, un dialog viu între trecut și prezent. Este locul unde amintirea lui Eusebiu Ștefănescu va reveni, an de an, printre noi – prin teatru, prin poezie, prin emoție.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Câmpina, Consiliul Local și Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza” Câmpina.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -