Un accident rutier s-a produs, în această dimineață, în Ploiești.
Impactul a avut loc la intersecția străzii Deltei cu Șoseaua Vestului, una dintre cele mai periculoase din Municipiu.
Din primele informații, în coliziune au fost implicate un autoturism și o motocicletă.
UPDATE Cum s-a produs accidentul
Potrivit informațiilor furnizate de Poliție, din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Șoseaua Vestului către Gara de Vest, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un alt bărbat, de 51 de ani.
În urma coliziunii, conducătorul motocicletei a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
