Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, joi, că a fost aprobat proiectul de reorganizare al Ministerului Energiei. În urma reorganizării va avea loc reducerea cu 25% a cheltuielilor salariale.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a susținut că „în urma reorganizării, din totalul actual de 393 de posturi, Ministerul Energiei va desființa 91 de poziții, adică o reducere de 23% din personal”.
Diminuarea a avut loc prin eliminarea din organigramă a unui post vacant de demnitar (secretar de stat), două posturi vacante la cabinetul acestuia, precum și a altor 72 de posturi vacante.
„De la anunțul reorganizării Ministerului Energiei, în luna ianuarie a.c., un număr de alte 24 de persoane au plecat voluntar din cadrul instituției, iar posturile rămase vacante în consecință sunt acum desființate.
Reducerea funcțiilor de conducere este de 35%, iar cheltuielile salariale ale instituției vor scădea cu 25% – ceea ce înseamnă economii de peste 10 milioane de lei anual.
Reorganizarea nu vizează doar reducerea de posturi, ci și optimizarea activității interne. Structurile administrative redundante au fost eliminate, iar procesele de lucru au fost revizuite pentru a crește eficiența și transparența”, a susținut ministrul Energiei.
Ministrul Energiei: „Facem economie de peste 10 milioane lei anual”
„Am spus că facem reformă și o facem, așa cum am promis. Fără scuze, fără amânări. Reorganizarea Ministerului Energiei este dovada că statul poate să strângă cureaua, exact cum o face fiecare român în vremuri grele.
Este o chestiune de bun simț și de respect ca, înainte să cerem cetățenilor și companiilor să facă economii, să dăm acest exemplu dinspre sectorul public.
Am redus drastic funcțiile de conducere, cu o treime, am eliminat posturi de execuție și am simplificat structura administrativă. Rezultatul?
Un minister mai suplu, mai eficient și mai hotărât să livreze rezultate. Facem economie de peste 10 milioane lei anual și arătăm că performanța în administrație nu înseamnă birocrație, ci responsabilitate.
România are nevoie de o administrație publică orientată către performanță și eficiență. Reorganizarea Ministerului Energiei este un angajament respectat și o dovadă că putem face mai mult cu mai puține resurse, dacă există voință politică și curaj administrativ.
Prin aceste măsuri, dovedim că reforma este posibilă și că statul poate deveni mai eficient, fără să afecteze funcționarea sa esențială.
Ministerul Energiei va continua să livreze rezultate concrete, în ciuda reducerilor de personal, pentru că ne bazăm pe profesionalismul și implicarea celor care rămân în slujba cetățenilor”, a anunțat ministrul Energiei.
