Rețeaua de clinici medicale private, Regina Maria, prezentă și în Ploiești, s-a vândut. Cumpărătorul este Mehiläinen Group din Finlanda.
Rețeaua era deținută de Fondul de investiții Mid Europa Partners. Potrivit profit.ro, valoarea tranzacției a fost de aproximativ un miliard de euro.
- Publicitate -
Vânzarea include Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria din România și compania de servicii medicale deținută în Serbia, MediGroup.
Ca valoare este cea mai mare tranzacție de pe piața medicală din Europa Centrală și de Est, precizează sursa citată.
- Publicitate -
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria operează în 18 policlinici, 5 spitale, 3 Campusuri Medicale și peste 141 de clinici partenere în toată țara.
