- Publicitate -

Permisul auto digital. Când va fi introdus în România

Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind implementarea permisului de conducere auto digital la nivel european, cel târziu până la sfârșitul anului 2030, relatează Libertatea.ro

Acest document electronic, accesibil pe telefonul mobil, va avea aceeași valoare juridică precum permisul fizic. Una dintre principalele controverse din cadrul negocierilor a fost legată de necesitatea unui control medical obligatoriu pentru obținerea permisului.

- Publicitate -

Conform compromisului stabilit luni noapte, fiecare stat membru va putea decide dacă impune un examen medical sau dacă se bazează pe o autoevaluare a solicitantului. Permisul digital va avea o valabilitate de 15 ani și va putea fi reînnoit ulterior.

În plus, șoferii începători vor trebui să parcurgă o perioadă de probă de cel puțin doi ani, timp în care vor fi supuși unor reguli și sancțiuni mai stricte, în special pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.

- Publicitate -

Acordul trebuie să fie aprobat oficial de Parlamentul European și de Consiliul UE, însă acest pas este considerat o formalitate.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Capcana mortală de la marginea Ploieștiului. Porumbei morți în reziduuri petroliere – VIDEO

Scene șocante filmate în urmă cu câteva zile lângă...

Pasionați de Ford Mustang din Europa vin la Ploiești, la „De la Cal, la Cai Putere”

Pasionați Mustang din mai multe țări europene vin la...

Una dintre cele mai frumoase clădiri feroviare din Prahova se degradează accelerat. Cum arată acum Ploiești Triaj – VIDEO

La marginea Ploieștiului, ascunsă între linii ferate, vegetație sălbatică...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -