Activitate a Poliției Locale Ploiești poate fi evaluată după apariția persoanelor care apelează la mila oamenilor în intersecțiile intens circulate din oraș.
UPDATE – 1 aprilie: Punct de vedere Poliția Locală Ploiești
Polițiștii locali acționează permanent în zonele frecventate de cerșetori și parbrizari, respectiv în intersecțiile și sensurile giratorii aflate pe axa nord-sud a municipiului, precum și în zonele pietonale intens circulate.
În perioada 25.03 – 31.03.2025, echipajele de polițiști locali au sancționat contravențional 13 persoane cu amenzi în valoare totală de 1.300 lei, iar 9 au fost legitimate și avertizate verbal cu privire la obligația pe care o au de a respecta normele de conviețuire socială – conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În cursul zilei de sâmbătă, 29.03.2025, polițiștii locali împreună lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a cerșetoriei și de identificare a posibilelor cazuri încadrate în categoria „copii ai străzii”, pe raza municipiului Ploiești.
Verificările au avut loc în zonele intens frecventate: intersecție McDonald’s Nord, strada Gheorghe Lazăr, Bulevardul Republicii, sens giratoriu Catedrala Sf. loan Botezătorul, Bulevardul Independentei și zona Gara de Sud – stație T.C.E.
Articol inițial
Fie că vorbim de cerșetori, parbrizari sau persoane care prezintă diverse cazuri sociale, zeci de persoane au reapărut în zona sensului giratoriu de la Catedrală, de la Caraiman, intersecția Nord, Kaufland Vest, zona Moș Crăciun sau intersecția străzilor Ion Luca Caragiale și Vlad Țepeș.
Grav este că multe dintre aceste persoane sunt minori care, fie sunt în situații dificile, fie sunt exploatați.
Situația a fost sesizată și de mai mulți cititori care ne-au scris pe adresa redacției, oferindu-ne totodată detalii despre cum alte orașe din țară au rezolvat această problemă.
„Am vizitat recent orașul Oradea. Printre alte informații furnizate, ghidul local ne-a spus ce metoda a aplicat dl. Bolojan ca să scape orașul de cerșetori:
Întâi a încercat cu amendarea, lucru ce s-a demonstrat a fi inutil pentru că nimeni nu plătea sancțiunile.
Apoi a „plantat” Poliție Locală în locurile în care cerșetorii își aveau vadul. Și când un „milos” dădea de pomană, polițiștii îi amendau pe aceștia pentru că cerșetori nu trebuia încurajată. Știu că și la Ploiești este în vigoare o astfel de reglementare.
Rezultatul? Niciun cerșetor în Oradea. Simplu, nu? Dacă se vrea…
Oare și Ploieștiul ar putea scăpa de cerșetorii din Centrul Civic? În zona McDonalds, Marelbo, farmacii din Centru… sigur ar găsi niște clienți”, este unul dintre mesajele primite pe adresa redacției cu privire la această situație.
Solicităm pe această cale un punct de vedere Poliției Locale Ploiești.

As ar trebui sa facem și noi.
După mine poliția locală nu ii ajuta cu nimic pe cetățenii orașului Ploiești.
Poate cineva se gândescte și la acest oraș ,să-l readucem la viață!
Deja pe aici pe colo se încerca dar este din ce in ce mai greu sa faci schimbări.
Ce faceee ?🙀
Pai Politia Locala din Ploiesti, alcatuita din batranei si burtosi angajati pe spagi si pile, este cvasi- invizibila in Ploiesti si nu asigura nici macar siguranta obisnuita a orasului.
Si voi visati ca se vor misca din birourile si masinile in care dorm si mananca gogosi, isi vor termina treaba neinceputa si dupa ce vor termina, se vor apuca apoi sa sanctioneze cersetorii pe la colturi.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Comici mai sunteti dragii mosului !
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Somn usor !🥱
Eu zic ca, acele placi foarte mari montate vizibil acum multi ani in intersectiile mari ale Ploiestiului cu „Ganditi-va cui dati bani” erau mult mai eficiente, avand impact la moment, adica exact cand te pregateai sa dai bani.
Basmul cu localii in intersectie, ma uimeste, mi se pare ilogic si o vrajeala ieftina si nu cred ca e real ptr ca:
1. Cine naiba ar sta in intersectie sa cerseasca, cu politistul local langa el ???
2. La cate intersectii sunt intr-un oras mare, de unde atatia politisti „sa vaneze” cersetori ??? Ar trebui zeci si zeci de politisti disponibilizati nonstop 24/24, 7/7, doar pentru asta, lasand neacoperite celelalte multe sarcini ?
3. Ca sa amendezi un „milos”, ar trebui sa ai probe inatacabile de flagrant, altfel pierzi prin instante triplul sumei stranse din amenzi. Cum strangi astfel de probe, fara sa te vada nici cersetorul, nici milosul ??? Ar trebui iarasi zeci de camere video performante, operatori de camera, etc.