Un accident rutier în urma căruia patru persoane au fost rănite a avut loc luni în jurul prânzului pe DN1 în județul Brașov, la kilometrul 250.
Potrivit centrului Infotrafic al Poliției Române, evenimentul a avut loc între Brașov și Sibiu, în apropierea localității Olteț. Traficul rutier este blocat în totalitate pentru cel puțin o oră.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane. ISU Brașov anunță că două dintre acestea sunt încarcerate și inconștiente.
Pentru salvarea vieților a fost alertat un elicopter SMURD.
Valorile de trafic sunt în creștere. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului.
Se estimează reluarea circulației după ora 13:30.

