Ministerul Apărării Naționale a reacționat, joi, la mesajele transmise de Călin Georgescu în interviurile acordate în ultima perioada. Acesta susține că baza NATO de la Mihail Kogălniceanu va fi folosită pentru a ataca Rusia și pentru a porni Al Treilea Război Mondial.
MApN spune că este o dezinformare care este aliniată campaniilor de propagandă ale Federației Ruse. De asemenea, explică motivul pentru care baza militară este modernizată și importanța sa într-un climat de securitate în care Rusia își atacă vecinii.
„Ministerul Apărării Naționale respinge speculațiile pe acest subiect, apărute în spațiul public românesc și internațional, prin care sunt vehiculate interpretări și scenarii manipulatorii, neconforme cu realitatea în privința proiectului de extindere a Bazei 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
Investițiile programate pentru modernizarea și extinderea acestei baze militare a Armatei României vor avea ca rezultat primul element complet și complex de infrastructură aeroportuară construit de România după anul 1990, menită să îmbunătățească în mod semnificativ capacitățile de operare și de instruire ale Forțelor Aeriene Române și ale celor aliate în consolidării polului de securitate pe Flancul Estic al Alianţei.
Manipulările din spațiul public pe acest subiect sunt aliniate campaniilor de dezinformare și propagandă cu care Federația Rusă își susține atacurile hibride împotriva țărilor aliate.”, transmite MApN.
