- Publicitate -

Primul oraș din România care ar putea interzice fumatul pe stradă. Clujul preia modelul Milano

Fumatul în spațiul public ar putea fi interzis în Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul ar putea prelua modelul orașului Milano, care a aplicat cea mai severă legislație antifumat din Italia. Cei mai mulți dintre locuitori sunt de acord cu ideea edilului, mai ales când vine vorba de parcuri sau locurile de joacă pentru copii.

După Milano, care a interzis fumatul în spațiul public de la 1 ianuarie și a impus amenzi de 240 de euro pentru cei care încalcă legea, și Cluj-Napoca vrea să preia acum modelul. Emil Boc, primar Cluj-Napoca: Obiectivul nostru este de a interzice fumatul în parcuri, locuri de joacă, baze sportive.

- Publicitate -

Modelul există deja la nivel european, acum analizăm cadrul legal din România, dacă el ne permite fără o lege naționala, ca printr-o hotărâre de consiliu local să putem face acest lucru.

Această măsură trebuie implementată gradual, după o dezbatere publică și mă gândesc chiar cu asigurarea în unele zone, parcuri mari, baze sportive mari așa cum avem în aeroporturi, a unor locuri unde să poată cei care doresc să fumeze să aibă un spațiu precis delimitat.

- Publicitate -

Măsura se aplică deja în unele parcuri din oraș. Dacă ideea va fi implementată, Cluj-Napoca va deveni primul oraș din România care interzice fumatul în spațiul public.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -