- Publicitate -

Doliu în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza. A murit profesorul Iacob Hadârcă

Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza este în doliu, după trecerea în neființă, ieri, 16 noiembrie 2024, a profesorului emerit Iacob Hadârcă.

”Vreme de 39 de ani a contribuit la formarea științifică și spirituală a zecilor de promoții de liceeni militari, iar timp de 19 ani a condus destinele învățământului din colegiu în calitate de director adjunct.

- Publicitate -

Mii de elevi au fost călăuziți în lumea enigmatică a matematicii, a cifrelor, într-un triunghi al performanței cu laturile formate din trei segmente importante: pregătire temeinică, pasiune și dăruire.

Român născut în comuna Sângerei din Basarabia, își face studiile universitare la București după care își începe cariera didactică la Liceul Militar din Predeal și din 1954 la Breaza până la pensionare-1993.

- Publicitate -

A fost colaborator consecvent al Gazetei Matematice cu articole de specialitate și probleme de geometrie, coautor al unei culegeri de probleme și referent al unui manual de geometrie-trigonometrie.

În 1974 este recompensat prin decret prezidențial cu titlul de „Profesor emerit”, iar în 1976 universitarul Nicolae Mihăileanu îl numește „cel mai mare geometru contemporan”.

Același nume este atribuit astăzi cabinetului de matematică pentru a materializa o stare de spirit deja existentă: prețuirea unanimă. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, este mesajul postat pe o rețea de socializare de către reprezentanții instituției de învățământ.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

De ce s-a răcit brusc vremea în Prahova. Explicația meteorologului de serviciu EXCLUSIV

Un val de aer rece a adus temperaturi neobișnuit...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -