Un control inopinat are loc, joi dimineață, în piața Malu Roșu, dar și în Piața Nord din Ploiești, administrată de societatea Hale și Piețe SA la care Consiliul Local Ploiești este unic acționar. LIVE VIDEO la finalul textului.
Acțiunea este derulată de Poliția Locală Ploiești în cadrul unui program de control desfășurat în ultima lună în piețele din Ploiești.
Scopul acțiunii vizează, în principal, prevenirea și combaterea activităților de comerț ilegal, stoparea fenomenului de abandon deșeuri de orice natură în locuri publice, dar și asigurarea fluenței traficului auto.
De asemenea, este verificat modul în care comercianții respectă regulile din piață, respectiv afișarea la loc vizibil a datelor de identificare și a prețurilor practicate.
Totoodată, polițiștii locali verifică modul de păstrare și comercializare a produselor în condiții igienico-sanitare, deținerea documentelor justificative privind proveniența și calitatea produselor, precum și respectarea suprafeței închiriate pentru desfășurarea activităților de comerț.
Reamintim că, în urma unei acțiuni similare efectuată recent la Piața Aurora Vest, au fost verificați 32 de agenți economici, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare totală de 7.500 lei.
UPDATE Rezultatele controalelor – comunicatul Poliției Locale Ploiești:
În cursul zilei de joi, 14.11.2024, Poliția Locală Ploiești a desfășurat o acțiune de control în Piețele Malu Roșu și Nord, având drept scop prevenirea și combaterea activităților de comerț ilegal, stoparea fenomenului de abandon deșeuri de orice natură în locuri neautorizate și stabilirea unui climat de siguranță publică.
În domeniul comercial, polițiștii locali au verificat afișarea la loc vizibil a datelor de identificare și a prețurilor practicate de către agenții economici, păstrarea și comercializarea produselor în condiții igienico-sanitare, purtarea ecosonului de către comercianți, precum și respectarea amplasamentului pentru desfășurarea activității comerciale în perimetrul pieței.
Astfel, au fost verificați 22 de agenți economici, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 lei – conform H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au verificat respectarea graficului de ridicare a deșeurilor menajere de către operatorul de salubritate și au acționat pentru identificarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere și asimilabile acestora pe domeniul public, în locuri neautorizate.
Au fost sancționate 11 persoane fizice pentru depozitarea deșeurilor pe platforma gospodărească, dar în afara recipientelor de precolectare și depozitarea deșeurilor pe domeniul public, precum și o persoană juridică care depozita deșeurile la o platformă unde nu era arondată prin contract, fiind destinată blocurilor de locuințe. Valoarea totală a amenzilor este de 15.500 lei.
De asemenea, polițiștii locali au identificat 16 autoturisme abandonate pe domeniul public, pentru care se vor demara formalitățile către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, în vederea inițierii procedurii de eliberare a domeniului public.
Pentru prezența câinilor fără stăpân depistați în zona străzii Vitejilor, se va transmite adresă către Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Bucov, în vederea capturării și ridicării acestora de pe domeniul public al municipiului.
VIDEO: Reporterul Observatorul Prahovean transmite în direct imagini din timpul controlului

Waw!