Ca în fiecare an, odată cu începerea școlii, Armata Salvării Ploiești a oferit și acum sprijin copiilor din mediile vulnerabile ale populației prahovene.
Astfel, elevi de la centrul de zi al asociației dar si din alte zone din Ploiești, cât și din satele Independența, Plopeni, Bărcănești, Boldești, dar și copii ai refugiaților din Ucraina, au primit ghiozdane echipate cu rechizite.
- Publicitate -
„O parte din ghiozdanele oferite au fost distribuite prin achiziții ale Armatei Salvării România la nivel național, iar restul au provenit din donații locale, de la persoane fizice și juridice.
Armata Salvării Ploieşti mulțumește tuturor donatorilor implicați în susținerea educativă a acestor copii și urează tuturor elevilor mult succes în noul an școlar”, a transmis Roxana Termignone, directorul Armatei Salvării Ploiești.
- Publicitate -

