Filarmonica Paul Constantinescu și Primăria Ploiești organizează, în perioada 6-8 septembrie, în Parcul Bucov, prima ediție a festivalului de muzică Republik Fest.
Printre trupele care vor concerta în cele trei zile ale festivalului se numără Vunk, Vița de Vie, Cargo, Lupii lui Calancea și mulți alții.
Programul complet al evenimentului și biletele sunt disponibile pe republikfest.ro
Vlad Mateescu, directorul filarmonicii și organizatorul Republik Fest, a fost invitatul lui Marius Nica în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE în care a dezvăluit câteva dintre surprizele evenimentului.
”Am discutat plafonarea prețurilor la băuturi precum apă (5,5- 6 lei sticla de 0,5 l) sau suc (7-8 lei), dar și posibilitatea de a avea un meniu de mâncare la 35 de lei. De asemenea, vom avea o roată panoramică, spectacole de teatru în zona plajei de la parc, dar și multe alte surprize, precum un show de lasere și lumini pe opera Carmina Burana” a declarat Vlad Mateescu.
Acesta a dat asigurări că din punct de vedere al siguranței participanților s-au luat toate măsurile.
”Vor fi prezente efective sporite ale poliției naționale, jandarmeriei, politiei locale, dar vom avea și o firmă de pază”, a precizat Mateescu.
Emisiunea poate fi urmărită aici:
