Problema haitelor de câini maidanezi aflați pe străzile din Ploiești pare una fără rezolvare. O cititoare a observatorulph.ro ne-a transmis imagini cu patrupedele de talie mare, care stau nestingherite pe trotuar în zona străzii Lupeni.
„La primele ore ale dimineții, stăteau înșirați pe trotuarul din fața magazinelor. A trebuit să fac slalom ca să pot intra în supermarket. Recunosc mi-a fost teamă fiindcă nu știam dacă sunt agresivi sau nu. Ideea este că această problemă, în Ploiești, pare una care nu se mai rezolvă.
- Publicitate -
Nu ne sunt de ajuns munții de gunoaie de care ne plângem periodic, acum mai stăm și cu teama că putem fi mușcați de câinii fără stăpân. Ce a ajuns acest oraș…”, a semnalat cititoarea.
Și alte zone din Ploiești sunt împânzite de haite de câini maidanezi, ceea ce dovedește că prezența patrupedelor pe stradă a devenit deja un fenomen la nivel de municipiu.
- Publicitate -

Câinii ies în haita de la fosta locație a Foloe în zona liniilor de cale ferata Sud și se împrăștie fie spre Bariera București fie spre Str. Democrației. De acolo vine acea haita de câini.
macar sunt civilizati, azi 20.08 i-am vazut trecand strada Lupeni pe la trecerea de pietoni.
Ah si pare ca s-a marit „gasca”, am numarat vreo 8 . Voi incerca minunatele servicii de raportare ale aplicatiei Ploiesti City app…daca n-o fi in concediu .