Pe 1 august se împlinesc 81 de ani de la operațiunea „Tidal Wave ” sau „Valul ucigaș”, care a pus Ploieștiul pe harta mondială. Tidal Wave a fost cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune, și una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviației SUA. Raidul aerian american a fost îndreptat împotriva rafinăriilor din Ploiești.
La 1 august 1943, 177 de bombardiere B-24 decolează de la o bază aliată din Libia, cu destinația Ploiești, zonă supranumită în acea perioadă „benzinăria lui Hitler” de către Aliați. Operațiunea Tidal Wave nu a reușit să dea lovitura fatală pe care planificatorii săi o intenționau.
Operațiunea Tidal Wave a început cu stângul, asta după ce un bombardier supraîncărcat s-a prăbușit la scurt timp după decolare și un altul care a sfârșit în Marea Adriatică. 167 din cele 177 de bombardiere inițiale au ajuns la Ploiești, ale cărui câmpuri petroliere și rafinării asigurau germanilor peste 8,5 milioane de tone de petrol pe an.
În misiune au zburat 177 bombardiere grele B-24 Liberator pornind de la Benghazi, Libia, care au atacat rafinăriile de la altitudine joasă. Misiunea a eşuat. S-au pierdut 53 de avioane în fața rezistenței anti-aerienei române și germane, 440 de soldați au fost uciși în luptă și alți 220 capturați. Mai mult, la Ploiești nu s-a înregistrat „nici o reducere a producției de petrol”.
Atacul a durat 50 de minute, timp în care avioanele americane au lansat asupra Văii Prahovei 1.800 de bombe, producând moartea a peste 200 de persoane și rănirea altor câteva sute.
Ploieștiul a trecut la limită pe lângă un dezastru care ar fi putut să-l radă de pe fața pământului datorită curajului piloților români, dar, mai ales, unui sistem defensiv antiaerian. Acesta cuprindea, pe lângă bateriile antiaeriene, instalații militare de ceață artificială. Datorită acestora, orașul și rafinăriile au fost învăluite într-un fum opac care au pus mari probleme americanilor.
Data de 1 august avea să fie cunoscută drept „duminica neagră”, iar Ploieştiul avea să devină în rândul aviatorilor americani „cimitirul bombardierelor”.
