- Publicitate -

Data la care intră banii pe voucherele de alimente în luna iunie

Voucherele de alimente ale românilor vor fi încărcate cu bani din această săptămână, a anunţat ministrul Adrian Câciu.

„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranșă de 250 de lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

- Publicitate -

Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024.

Voucherele de alimente, încărcate cu bani. Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

- Publicitate -
  • persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde”, a transmis ministrul Proiectelor europene, Adrian Câciu, pe pagina de Facebook.

În anul 2024, sprijinul material va avea o valoare nominală de 250 lei și se vor acorda o dată la 2 luni.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -