Sute de elevi de clasa a VIII-a au fost prezenți, luni, la deschiderea Bursei de valori educaționale 2024, eveniment care are loc la Palatul Culturii din Ploiești. Zeci de licee din Prahova și-au prezentat oferta educațională. Începând de mâine, concomitent cu Bursa de valori educaționale 2024, șase universități din țară, inclusiv UPG Ploiești, își vor prezenta oferta educațională pentru elevii de clasa a XII-a.
Elevii de clasa a VIII-a se apropie cu pași de Evaluarea Națională. Ca în fiecarea an, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Prahova a organizat Bursa de valori educaționale, eveniment dedicat exclusiv elevilor de clasa a VIII-a.
Sute de elevi din Prahova au participat, luni, la deschiderea Bursei de Valori educaționale 2024, la Palatul Culturii din Ploiești.
„Astăzi a avut loc deschiderea Bursei de valori educaționale, un eveniment care dă posibilitatea liceelor să-și prezinte oferta educațională.
Elevii de clasele a VIII-a vor vizita standurile toată săptămâna în așa fel încât să ia cea mai bună alegere pentru viitorul lor educațional. Sunt foarte mulți elevi.
Cei de clasa a VIII-a sunt foarte interesați, dar, în paralel, în Sala Unirii, de mâine vom avea și universități venite din toată țara care vor prezenta oferta educațională pentru elevii de liceu, începând cu ora 11.00”, ne-a declarat Cristina Petre, inspector activitate extrașcolară și educație permanentă IȘJ Prahova.
La Bursa de valori educaționale 2024 sunt așteptați aproximativ 4000 de elevi de clasa a VIII-a din tot județul, evenimentul desfășurându-se pe parcursul întregii săptămâni, în timp ce cele șase universități din țară, inclusiv UPG Ploiești, își vor prezenta oferta educațională până joi, 23 mai.

