Pe 22 și 23 martie, târgul joburi ”Bursa Angajatorilor”, un eveniment dedicat pieței forței de muncă din Prahova, revine la Palatul Culturii din Ploiești cu cea de a doua ediție. Angajatori de top au confirmat prezența, având pregătite oferte pe măsura standardelor la care se raportează.
Carmistin este poziționat în prezent între primii trei producători de alimente din România. Grupul cuprinde peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultura BIO.
Anul trecut, după exact două decenii de activitate, topul celor mai mari 10 companii din industria cărnii plasa Carmistin pe prima poziție a jucătorilor autohtoni de profil, compania prahoveană devenind astfel cea mai puternică organizație cu capital românesc din industrie, așa cum relata chiar publicația noastră.
Grupul Carmistin are în prezent un plan de business bazat pe 3 piloni: investițiile durabile, dezvoltarea sustenabilă și independența energetică. Pentru următorii ani, avem în vedere construcția de noi facilități proprii de producție și dezvoltarea conceptului de economie circulară, prin utilizarea responsabilă a resurselor, dar și a deșeurilor și subproduselor, în scopul producerii de energie.
”Țintim conversia către o hrană cât mai sănătoasă, cu produse organice sută la sută și suntem deja pregătiți: să nu uităm că, anul trecut, am lansat pe piață, sub brandul nostru La Provincia, exclusiv produse organice: este vorba despre gama de ouă BIO și puiul BIO – produs în prima fermă de pui BIO din România, pe care am inaugurat-o în vara lui 2023. Viitorul va fi, credem noi, despre responsabilitate, mai mult ca oricând: responsabilitatea față de consumator, mediu și comunitate.”
În ceea ce privește investiția în oameni, aceasta a fost și va rămâne o constantă în Grupul Carmistin.
Carmistin: ”Necesarul nostru de resursă umană se va situa undeva la 10.000 de oameni în următorii ani.
Credem și mizăm în continuare pe parteneriate sănătoase și de lungă durată, motiv pentru care am și dezvoltat un proiect de mare viitor – Fermier în țara mea, prin care împărtășim din experiența dobândită comunităților în care ne-am dezvoltat, integrând alături de noi fermieri dornici să evolueze și să se sprijine reciproc, contribuind ei înșiși la asigurarea lanțului de aprovizionare din sectorul alimentar.
Cu o echipă remarcabilă, care numără astăzi aproape 4.000 angajați și cu o experiență de două decenii în agribusiness, Carmistin și-a câștigat în piață respectul și locul meritat, prin grija permanentă față de mediu, produs și client. Obiectivul companiei este să devină un jucător tot mai important la nivel regional.
Dacă sunteți în căutarea unui job serios, plătit conform pregătirii și standardelor, vă veți putea întâlni față în față cu reprezentanții Carmistin, pe 22 și 23 martie 2024, în cadrul Bursei Angajatorilor, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești, în intervalul orar 10.00 – 16.00 (vineri) și 10.00 – 14.00 (sâmbătă).
Un eveniment organizat de Grupul Observatorul Prahovean în parteneriat cu AJOFM Prahova.
