Locurile de parcare în Ploiești sunt de ani de zile insuficiente. Din nevoie, oamenii au transformat spațiile verzi din apropierea blocurilor în parcări. Unii locatari ai blocurilor au înțeles situația, alții nu. Și, cu aceștia din urmă, ies uneori adevărate „spectacole”.
Unde este problema de fapt? Deși numărul ploieștenilor nu crește exponențial, numărul mașinilor o face. Deși locuiesc la bloc, într-un apartament cu două camere, prețurile accesibile de pe piața auto i-au determinat pe ploieșteni să-și achiziționeze și câte 2-3 mașini per familie, fiecare cu mașina lui. Nu contează că, uneori, una din mașini zace cu lunile în parcare, fiecare trebuie să aibă câte o mașină.
De unde acest comportament? Este greu de explicat și nu este doar la nivelul Ploieștiului, ci în toată țara se observă acest tipar comportamental.
În Ploiești se practică și „rezervarea” locului de parcare
O familie care are două mașini, dimineața, „își rezervă” locul de parcare. Cum? Simplu. O mașină este scoasă din parcare iar cu ajutorul celeilalte, se blochează două locuri, astfel încât, cel care vine seara cu mașina, să aibă unde să o parcheze în detrimentul altor vecini.
Practica nu este nici legală, nici morală, dar… este o practică reală. Și de aici iau naștere adevărate scandaluri între vecini.
Cu câțiva ani în urmă, unii cetățeni își rezervau locul prin montarea unor T-uri din metal. Au trecut acele vremuri de când au fost împărțite amenzi generoase pentru așa ceva.
Acum ar trebui împărțite amenzi și pentru „rezervare”, dar sesizările nu sunt prea multe. „De ce nu sesizați poliția?” „Păi o să știe cine a sesizat, că m-am certat cu el, și mă trezesc fără cauciucuri la mașină într-o dimineață…”, este un răspuns des întâlnit.
„Cui să sesizez? Păi tu știi cine e ăsta? Nimeni nu-i face nimic lui…”, este o altă variantă de răspuns. Și astfel „rezervarea” a devenit o practică foarte des întâlnită.
Resturi de mâncare și ouă aruncate pe mașinile parcate pe spațiul verde
Unii locatari de la bloc, atunci când se trezesc cu vreo mașină parcată în dreptul geamului, pentru a descuraja respectivul șofer să mai repete gestul, îi umplu acestuia mașina cu resturi de mâncare sau mizerii din covoarele scuturate pe geam.
Legal? Moral? Contează? Se întâmplă…
Nu e plăcut nici pentru locatar, care știe că, odată, în fața geamului avea spațiu verde, și nici pentru șofer care, pur și simplu nu are alt loc de parcare pe o rază de 200 de metri de blocul unde locuiește. Da, este adevărat! Există această situație. Și ce e de făcut?
Avem nevoie de amenajarea unor noi locuri de parcare! Avem nevoie, în zonele unde sunt clădiri dezafectate sau garaje din tablă, acestea să fie desființate și construite parcări! Avem nevoie de o legislație clară din acest punct de vedere și, eventual, de locuri de parcare de reședință plătite!
Poate n-ar fi rău, la nivel național, dacă tot nu sunt bani la buget, să se gândească o taxă suplimentară pentru a doua mașină a familiei, un impozit mai mare, astfel încât, doar cei care au cu adevărat nevoie de ea să o achiziționeze!
Așa că, ar fi bine ca, oricine preia Primăria Ploiești, să proiritizeze problema parcărilor de reședință în oraș. Altfel o să ajungem să ne scoatem ochii între noi!

Pe str.Crisan in fata bl.132-133 sunt peste 10 masini nemiscate de 8-9 luni, (din totalul de circa 21 de locuri de parcare)pentru ca proprietarii acestira le folosesc pe cele de la serviciu iar cele personale au ajuns depozite de materiale. De ce nu sunt ridicate acele masini pentru care nu s-a platit impozit si nu au itp valabil, nu sunt apte de circulație?
De ce nu se verifica documentele la cei care au lacuri de parcare daca au acte cu andicap.uni nu mai sant in viata.