O vacanta in Praga nu trebuie ocolită de cei pasionați de călătorii. Praga este un oraș splendid – mai este numit și orașul de aur sau orașul celor 100 de turnuri. Stare Mesto sau orașul vechi este inclus din 1992 în patrimoniul UNESCO. Multe obiective sunt situate aici și pot fi vizitate la pas, fără a avea nevoie de transport – le voi descrie pe cele vizitate personal.
Stare Mesto/Old Town
Atracția principală din centrul vechi este piața Staroměstské náměstí/Old Town Square, unde turnul cu ceas astronomic este obiectivul cel mai căutat și fotografiat. La oră fixă, în fața ceasului se adună sute de persoane pentru a imortaliza dansul celor 12 apostoli.
Pe orice străduță din Old Town veți vedea magazine cu „Bohemian Crystal” dar și cu produse locale, suveniruri și bijuterii. Dacă vreți să vedeți vechea Primărie, scoateți din buzunar 130 CZK. Toate privirile vor fi atrase de frumusețea și măreția bisericii care domină piața, Biserica Sfântei Fecioare din Tyn.
Stare Mesto este o zonă aglomerată cu străduțe înguste și întortocheate, cu clădiri renovate impecabil. Aici puteți întâlni artiști amatori care încearcă să vă facă să zâmbiți și așteaptă să-i răsplătiți cu ceva mărunțiș. La intrarea în orașul vechi, mai multe mașini de epocă așteaptă turiștii amatori de o plimbare.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
