De la 1 ianuarie, fiindcă nu mai există microbuze directe pe ruta Câmpina – Ploiești și retur, zeci de navetiști sunt direct afectați din cauza faptului că programul nu mai poate fi respectat. Practic, Consiliul Județean Prahova a înființat două trasee noi: Ploiești – Azuga, prin Nistorești, și Ploiești – Azuga, prin Breaza. Ca atare, întrucât este vorba despre cel mai aglomerat tronson de drum din județ, șoferii știu când pleacă de la capăt de linie, nu știu, însă, și când ajung în stații.
Cursele regulate care leagă cele două municipii au dispărut de la 1 ianuarie 2024, fiind înființate cele două trasee mult mai lungi pe care șoferii trebuie să le acopere.
Conform noului grafic de circulație, mașinile pleacă de la capăt de linie (Ploiești, respectiv Azuga) din oră în oră. Fiind vorba despre tranzitarea celui mai aglomerat traseu din județ, unde statul în coloană e demult o obișnuință, angajații firmelor de transport care asigură aceste curse se văd în imposibilitatea de a respecta un program.
Citește și: A intrat în vigoare noul program de transport de călători din Prahova. Care este orarul curselor
Navetiștii au început deja să se revolte fiindcă întârzie la locurile de muncă din cauza faptul că programul nu este respectat. Nu contează așa mult, pentru cei care depind de aceste curse regulate, faptul că prețul biletului pe traseul Câmpina – Ploiești, spre exemplu, a fost aproape înjumătățit. De la 8 lei la 4,5 lei.
„Deja e haos cu noul program la microbuzelor. Nimeni nu știe nimic, prima mașină azi, (n.red 2 ianuarie) din Câmpina spre Ploiești a fost la 07.30. O singură mașină, mulți oameni rămași pe dinafară pentru că nu sunt locuri. Program nu, mașini nu”, ne-a spus Diana Petcu. Iar în asentimentul acesteia sunt alte zeci de persoane care fac naveta pe acest traseu și nu mai au certitudinea că vor ajunge în timp util la serviciu.
Reprezentantul unuia dintre operatorii de transport care asigură această rută dă asigurări că situația se va remedia săptămâna aceasta. „Pe traseul Azuga- Ploiești există o asociere de trei firme. Chiar ieri am avut o discuție la Consiliul Județean, e obligatoriu să găsim o soluție pentru respectarea programului din oră în oră, cu o marjă de cinci minute, plus, minus. Mașini sunt suficiente pentru a acoperi traseul, mai lucrăm un pic la dispunerea acestora. Repet, săptămâna aceasta sigur situația se va rezolva în beneficiul călătorilor”, a precizat unul dintre transportatori.
