Chiar dacă locuiesc într-una din cele mai râvnite zone ale Ploieștiului, problemele locuitorilor din cartierul Albert nu sunt cu mult diferite față de cele întâlnite la periferie.
Dacă în vara acestui an vă prezentam cum zona străzii Alba Iulia a ajuns raiul oamenilor fără adăpost, al consumatorilor de droguri și al prostituatelor, astăzi publicăm apelul unui locuitor adresat administrației locale, care se teme că zona va ajunge o groapă de gunoi.
Citește și: Cândva cea mai râvnită zonă a Ploieștiului, a ajuns ”raiul” prostituatelor, drogaților, mizeriei și nepăsării Primăriei: Cartierul Albert – zona Alba Iulia
„Vreau să aduc la cunoștința primăriei Ploiești prin intermediul dumneavoastră starea jalnică a spațiului verde care se pare că se transformă în groapă de gunoi pe strada Alba Iulia (Albert).
În toamnă s-a încercat o toaletare a spațiului verde, dar gunoiul se pare că nu vrea nimeni să-l vadă.
Vă rog, dacă puteți transmite autorităților un semnal cu privire la această situație”, este mesajul primit pe adresa redacției
Observatorul Prahovean a solicitat Primăriei Ploiești un punct de vedere cu privire la această situație
