- Publicitate -

Cei trei tineri reținuti în urma înjunghierii de la un patinoar din Ploiești au fost arestați preventiv

Poliția Prahova a anunțat că judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă a procurorului în cazul celor trei tineri din Ploiești cercetați pentru tentativă de omor, tulburarea liniștii publice și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.

Vă reamintim că pe 2 decembrie un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiat în parcarea Prahova Value Center în urma unui conflict spontan pe care l-a avut cu alți tineri în timp ce se aflau pe patinoarul amenajat.

- Publicitate -

Citește și Au fost reținute trei persoane implicate în înjunghierea unui tânăr pe un patinoar din Ploiești. Alți doi complici sunt cercetați

„Față de cei trei tineri a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.”, au transmis marți seară reprezentanții Poliției Prahova.

Deși a părut că doar o persoană a fost implicată în atacul asupra tânărului de 20 de ani, cercetarea a condus către cinci persoane, pe care anchetatorii au reușit să le identifice și la care au descins pentru percheziții.

- Publicitate -

Cei trei reținuți au vârste cuprinse între 13 și 19 ani, doi dintre ei în vârstă de 17 ani și unul de 19 ani. Celelalte două persoane din anturajul lor sunt cercetate în libertate.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Ce simte un om înainte să sară din avion: o zi printre parașutiștii de la Strejnicu

Joi, 14 mai 2026, la Aeroclubul Teritorial Ghe. Bănciulescu...

Dac Warrior 2026 aduce familiile și sportivii la Tohani, pe trasee cu obstacole

Organizatorii Dac Warrior 2026 au anunțat ultima perioadă în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -