Accidentul rutier s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Brăila, după ce un autocar a intrat în plin în remorca unui camion. Peste 20 de persoane, printre care și un copil în vârstă de 11 ani, au fost rănite și au necesitat transportul la spital.
Accidentul rutier s-a produs, în cursul nopții, în zona localității Însurăței, județul Brăila.
Un autocar în care se aflau 72 de persoane a intrat în coliziune laterală cu o remorcă de TIR staționată, semnalizată corespunzător.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, ale ISU, dar și 15 ambulanțe.
Accident grav în Brăila. 22 de persoane au fost rănite
În urma impactului au rezultat 22 victime, ce au fost transportate la spital, la UPU Brăila și UPU Ialomița, cu diferite leziuni.
Citește și: Imagini de la accidentul din Filipeștii de Pădure. Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital
Circulația rutieră a fost blocată, pentru efectuarea cercetărilor. Autovehiculele au fost direcționate pe rute alternative, a precizat Centrul Infotrafic.
La spital au fost transportate 22 de persoane, printre care și un copil în vârstă de 11 ani. Restul persoanelor din autocar au fost cazate la un cămin cultural din localitatea Bărăganu.
Citește și: Accident la Filipeștii de Pădure. Un auto s-a răsturnat
Potrivit primelor date, conducătorul auto al autocarului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, avea la bord 72 de persoane din Republica Moldova.
La un moment dat, autocarul ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător.
