- Publicitate -

Șofer prins în flagrant la Brazi, când golea de motorină cisterna pe care o conducea [VIDEO]

Un prahovean în vârstă de 42 de ani din Șirna a fost reținut 24 de ore, fiind cercetat penal pentru după ce a furat motorină.

Totul s-a întâmplat marți, la Brazi, când polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică l-au surprins în flagrant în timp ce golea de combustibil cisterna pe care o conducea.

- Publicitate -

Până să fie surprins de polițiști, bărbatul a reușit să scoată din cisternă 120 de litri de motorină.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul ar fi efectuat o cursă de livrare motorină la stațiile de distribuție din județul Brașov, păstrând astfel din cantitatea de livrat o anumită parte cu scopul de a și-o însuși ulterior.

- Publicitate -

De asemena, din cercetări a reieșit faptul că acesta ar mai fi sustras și în luna aprilie 2023 70 de litri din cantitățile transportate.

Astfel, în urma probatoriului administrat față de bărbatul în vârstă de 42 de ani din comuna Șirna a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -