Ursul prins noaptea trecută în incinta rafinăriei Petrotel din Ploiești, după o lună de căutări, a fost eliberat în zona Tabla Buții. VIDEO la finalul textului.
Reprezentanții Primăriei Ploiești, ”în urma activității de capturare a exemplarului de urs, desfășurată cu succes în această dimineață, acesta a fost relocat în zona localității prahovene Tabla Buții”.
Citește și Unde va ajunge ursul capturat în Ploiești, în incinta Rafinăriei Lukoil
Autoritățile locale au precizat că pe toată durata intervenției ursul nu a avut de suferit, exemplarul fiind, deja, relocat, într-un mediu adecvat acestuia.
Reamintim că luni, 21 august 2023, în jurul orei 5.45, echipa de intervenție a reușit capturarea exemplarului de urs, a cărei prezență a fost semnalată, în ultima vreme, pe raza orașului Ploiești.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, acest lucru a fost posibil în urma unei sesizări, primită prin intermediul apelului de urgență 112, a fost semnalată prezența exemplarului de urs în incinta Rafinăriei LUKOIL, din Ploiești.
Citește și Imagini cu ursul prins la Ploiești. Reacția primăriei
În urma apelului recepționat, echipa special constituită în acest sens a intervenit, de urgență, procedând la tranchilizarea animalului.
Cetățenii municipiului Ploiești sunt rugați ca, pe viitor, să respecte avertizările și recomandările transmise în astfel de situații, precizând că cele mai importante măsuri de protecție sunt:
Citește și A fost prins ursul care a dat târcoale Ploieștiului în ultimele săptămâni
– în situația în care se sesizează prezența unui exemplar de urs, trebuie apelat numărul de urgență 112;
– evitarea zonei în care se semnalează prezența unui astfel de exemplar;
– rămânerea în locuințe;
– păstrarea distanței față de animal;
– să nu încerce să fotografieze/filmeze exemplarul de urs;
– să nu hrănească animalul.
– evitarea zonei în care se semnalează prezența unui astfel de exemplar;
– rămânerea în locuințe;
– păstrarea distanței față de animal;
– să nu încerce să fotografieze/filmeze exemplarul de urs;
– să nu hrănească animalul.
FOTO
VIDEO

Orice urs care sa obisnuit cu zgomotul,cu oameni in jurul lui si mai ales cu hrana de prin tomberoane sau mizeria menajera lasata la intamplare,niciodata nu va mai hiberna in mediul lui natural,va veni intodeauna in cea mai apropiata localitate.
Felicitari,ati lasat ursul pe un deal si ati plecat,nu este vina dv.este vina celor care au taiat padurile si au distrus frumusete de tara! O sa pască ursul iarba 😀