Bebelușul subnutrit, ajuns în stop cardio-respirator la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, s-a reîntors în familie, după o lungă perioadă petrecută sub supravegherea medicilor, dar și într-un centru de îngrijire maternală. Autoritățile au considerat că băiețelul poate fi îngrijit de mamă și tată, sub atentă monitorizare, însă.
În luna mai, un băiețel de doar două luni, din Urlați, a ajuns la spitalul de copii din Ploiești mai mult mort decât viu. Medicii s-au îngrozit când l-au văzut pe micuțul care cântărea doar două kilograme și prezenta numeroase plăgi infectate, semn că nu fusese spălat niciodată.
Citește și: Un bebeluș a ajuns în stare critică la Spitalul de Pediatrie Ploiești. „La două luni are 2 kg și nu a fost spălat niciodată”
Băiețelul a ajuns în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale s-au luptat 45 de minute pentru a-l resuscita. După săptămâni petrecute în spital, copilul și-a revenit și a fost instituționalizat alături de mamă și cei doi frățiori de un an și jumătate, respectiv trei ani, înytr-un centru de îngrijire maternal. Aici, mama a primit consiliere psihologică, iar cei doi copii mai mari ai familiei au fost incluși în programe de terapie, menite să îi ajute să se reechilibreze emoțional.
Citește și: Bebelușul adus în stop cardio-respirator la Spitalul de Pediatrie Ploiești e, în continuare, în stare critică. Dacă va trăi, va rămâne cu sechele neurologice
Pe 11 august, asitenții sociali din cadrul Primăriei unde domiciliază familia, dar și reprezentanții Protecției Copilului Prahova au considerat că mama și cei trei copii se pot întoarce acasă. „Ei vor fi monitorizați de Direcție încă minimum șase luni. Mama a dat semne că și-a revenit din punct de vedere psihic, iar tatăl a participat și el la ședințele de consiliere. Spun că se pot ocupa de cei trei minori și că vor face tot ceea ce este necesar pentru a demonstra autorităților acest lucru. Perioada de monitorizare stabilită de lege este de minimum șase luni și cel mult doi ani, timp în care ei trebuie să dovedească faptul că sunt buni părinți, iar copiii sunt întreținuți așa cum trebuie”, a precizat Corina Nicola, purtător de cuvânt DGASPC Prahova.
