Încă o elevă de 10 la examenul de bacalaureat. Absolventa Colegiului Național „I.L.Caragiale”, Bianca Batacliu, este printre cei cinci candidați prahoveni cu media 10 la BAC. Tânăra visează la o carieră în medicină, asta deși provine dintr-o familie de profesori.
Română, matematică și chimie organică. Sunt cele trei probe ale examenului, la care Bianca a reușit performanța de a lua 10 pe linie.
Citește și: Diana Ioana Voicu, ploieșteanca de 10 la BAC, de la „Nichita”
S-a pregătit mult, încă de la începutul clasei a XII-a, pentru examenul maturității. Dacă la matematică și chimie nu a avut emoții, fiind convinsă că s-a descurcat perfect, la română nu a fost sigură pe nota 10 „dat fiind faptul că, la literatură, intervin subiectivitatea și interpretările”.
Citește și: Cine este Lidia Popa, eleva de 10 la BAC de la LMV: „Nu mă gândesc să plec din țară!”
Extrem de fericită de rezultat, Bianca Batacliu visează la o carieră în medicină. La București ori Brașov, aproape de casă, de familie.
Am întrebat-o cum a sărbătorit reușita de la BAC.
Mi-a răspuns râzând: „prin pregătire la chimie și biologie pentru facultate. Așa am sărbătorit”, ne-a spus fata de 10 a CNILC, al cărei mesaj pentru colegii ei de generație este „să fie consecvenți, să se bucure de tienrețe, dar să trateze cu maximă seriozitate momentele importante din viață, cum a fsot acest examen, spre exemplu”.
