Accidentul grav de pe DN1 D, de pe raza localității Fulga, în care au fost implicate trei autoturisme s-a soldat cu șase victime. O fetiță în vârstă de 12 ani se zbate între viață și moarte la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, iar mama copilei a fost transportată în stare gravă la Floreasca. Totul ar fi avut loc ca urmare a unei depășiri neregulamentare.
UPDATE: Centrul Infotrafic a anunțat că traficul a fost reluat în condiții normale pe DN 1D Ploiești – Urziceni, la intersecție cu DJ 100B, în afara localității Bărăitaru, județul Prahova.
„Coliziunea dintre trei autoturisme a fost urmată de răsturnarea în afara carosabilului a două dintre acestea, rezultând cinci persoane rănite, care au fost transportate la unități spitalicești pentru îngrijiri medicale”, a precizat Centrul Infotrafic.
Știre inițială
Accidentul rutier s-a produs sâmbătă, pe DN1D, pe raza localității Fulga, la intersecție cu DJ 100 B.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei 12.00, despre faptul că a avut loc un accidentul rutier în care au fost implicate trei autoturisme conduse de doi bărbați cu vârstele de 40, respectiv 54 de ani și de o femeie în vârstă de 42 de ani.
Citește și: Accident grav pe DN1D, la Fulga, intersecție cu Bărăitaru. Intervine un elicopter SMURD
În urma impactului, au rezultat șase victime, dintre care și o fetiță în vârstă de 12 ani care a fost transportat la spital în București cu elicopterul Smurd.
Potrivit unor surse, accidentul rutier s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. Conducătoarea auto s-ar fi angajat în depășire fără sa se asigure, autoturismul pe care îl conducea fiind deja, în acel moment, depășit de un alt auto.
Citește și: Imagini cu accidentul grav de pe DN1D, de la Fulga. Traficul rutier este dirijat – FOTO
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, femeia neputând fi testată din cauza leziunilor. Traficul rutier este restricționat total, fiind deviat pe rute ocolitoare”, a anunțat IPJ Prahova.
În urma impactului, șase persoane au fost rănite. O fetiță în vârstă de 12 ani a fost transportată cu un elicopter SMURD în comă profundă la spitalul Grigore Alexandrescu din București. Mama copilei, aflată tot în stare gravă, a fost transportată la Spitalul Floreasca.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul cum s-a produs evenimentul rutier.
