Cererea de mici pentru vacanța de 1 Mai a crescut anul acesta cu 30% față de 2022. Producția estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mici (sau mititei, cum mai sunt cunoscuți).
„Din informaţiile furnizate de membri ARC (Asociația Română a Cărnii), există o creştere a cererii de mici pe piaţă, care variază însă foarte mult de la companie la companie. Estimăm această creştere ca fiind de 30%, comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2022, şi cu aproximativ 8% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie – 25 aprilie 2023.
Producţia totală de mici este estimată la aproximativ 1.500 tone pentru această minivacanţă de 1 Mai, ceea ce ar însemna 18 milioane de mici, luând în calcul faptul că în general un mic are cam 80 grame înainte de a-l pune pe grătar. Dacă ne gândim că românul consumă în genere doi mici, ar însemna că jumătate din populaţia actuală s-ar desfăta cu acest emblematic produs”, a declarat, pentru Agerpres, Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).
Preferații românilor sunt micii preparați din amestec de carne de porc cu carne de vită.
